Articol Blog

2018. Nu știu.


Am scris ceva despre liste, rezoluții. Începusem să scriu despre 2018, am zis că nu o să fac retrospective, declarații etc.

Listă o să fac. As usual. Nu o fac pentru că se schimbă anii, ci pentru că o să am timp. Tot timpul înainte de Anul Nou am timp de mine. Timp de timp. 🙂 Timp de mine.

Ieri am cumpărat cea mai scumpă mască de față din farmacie. Nu aș fi dat grămada aia de bani, dacă 2018 era un an normal :). O să fac, ca-n alți ani, curat în camere, sertare, în dulapuri. O să schimb așternuturile. O să pun muzică tare. O să fac „al meu” în casă, o să exersez „Viața mă iubește” cum mă învață Louise Hay, o să arunc, ca de obicei, simbolic și nu prea, diverse chestii din casă, din cap și din suflet și o să scriu. Listă nouă.

Probabil, o să tai de pe cea din 2017 ce „am întâmplat” deja. Păcat de spus, a fost un an care nu mi-a luat așa de multe. Ptiu ptiu, nicio înmormântare. Mulțumesc, 2018.

2018.

Anul „nu știu”.

Nu știu dacă a fost așa cum l-am vrut.

Nu știu dacă a fost cum l-am meritat.

Nu știu dacă a fost așa cum l-am proiectat eu să fie.

Eu l-am lăsat să treacă. Să mi se întâmple.

I-am lăsat pe cei care vor să mă lase, să mă lase. It’s ok! Serios!

Nu știu dacă au fost mai multe zâmbete decât în alți ani, dar cu siguranță, au fost mai puține lacrimi. Și nu știu dacă acesta a fost un lucru bun. Era mai bine să fi scos din mine chestiile alea reci, colțuroase, tăioase, amare.

Riduri noi.

Alte fire albe.

Prea puține orașe noi în 2018.

Gânduri. Multe. Ne-străine.

Planuri, aproape deloc.

Staționări.

2018.

Un singur șoc. Dar ce … (ne)întâmplare. Câtă putere într-un singur gest al unui singur om. Da, mulțumesc, om. Fă ce simți în continuare. Dar să simți.

Viața mă iubește!

Dezamăgire. Uimire. Muțire.

Se mai întâmplă, să rămâi atât de fără aer…

Atunci ar fi mers să plâng, dar am așteptat să vină liniștea.

De-a lungul vremii, am observat că dacă nu plângi, unele chestii devin de piatră și astfel, cresc șansele de a nu te mai întoarce acolo unde „buba”. Lacrimile spală, înmoaie, vindecă. Dar sunt chestii care trebuie lăsate să te încleșteze.

Știu, nu e ușor.

Nu e ușor să nu plângi.

2018.

V. Nu știu.

Așa e trecut în telefon.

Îl mai las așa până pe 31. Atunci, văd dacă îl trec și-n listă.

2018.

Mai puțin timp liber, dar de calitate mai bună.

Oameni care mi-au înțeles pauzele. Oameni, care m-au îmbrățișat de la distanță, pentru că ei … știu. Eu – nu știu. Dar ei știu. Oamenii mei.

Cartea care începe să vorbească cu mine.

Șampanie mai rar, dar mai scumpă.

Un pas … cumva, greșit. Notă de plată.

Inspir/expir. Trece. Tot eu. A mea și mai departe.

2018.

Masca aia nouă, demențială. Listă nouă în agenda mea veche. Muzică bună. 2019. Cărți bune. Karamazovii, pe 19 ianuarie. Pădurea spânzuraților, pe 26. Alternosfera pe 22 februarie. 40 de ani în martie. Concert LP pe 17 mai în Londra.

Vară. Toamnă. Iarnă, iar, listă, iar, eu, iar, „nu știu”, iar.

Și printre toate acestea, o groază de minuni și de oameni fabuloși. Viață. Fără liste, fără totaluri.

Dimineți. Cafele. Aeroporturi. Soare. Mare. Lună plină. Intersecții. Sincronizări. Iubire.

La mulți ani, dragilor.

Aveți grijă de voi, de aproape, de-adevăratelea.

Măști scumpe 🙂 pentru oameni scumpi – la propriu și la figurat.

Să aveți un an plin, cum vă doriți.

Viața ne iubește!

Comments

comments