Articol Blog

versus


Îmi plac oamenii care sunt altfel.

Este greu să fii născut și crescut ca toată lumea și într-o zi să ai putere și curaj și să-ți asumi că tu nu ești așa. Ești altfel. Cei din jur cred că „ăștia, altfel”, care poartă haine ciudate, culori stridente în cap și flori în barbă, sunt niște „po.uiști”. Că nu dau 2 bani pe societate, reguli și sistem. De fapt, trebuie să ajungi la un nivel superior ție de simțire și cunoaștere, ca să poți să faci ce vrei tu. Să știi ce vrei, să știi cum ești și să te arăți, așa, lumii. Superior ție!!! Nu e vorba de un curs de yoga și cărțile lui Osho, și nici de postul Crăciunului, e un proces complex să poți să te autodepășești.

Eu am un cunoscut care s-a mutat în pădure. Prietenii noștri comuni m-au sunat și mi-au zis să încerc să-l aduc înapoi. M-am bucurat că s-au gândit că eu pot, dar nu l-am căutat.

Un alt prieten a divorțat. Iarăși, prieteni comuni m-au sunat să mă roage „să vorbesc” cu el. Nu, nu l-am sunat.

O prietenă bună trăiește pe ascuns cu un bărbat. Nu e divorțat, nu s-a mutat în pădure, nu e musulman și nu e bisexual. Prietena mea, înainte de a se gândi că ei îi este bine cu el, e învățată să se gândească la ceilalți. Ce-o să zică lumea? El e „ușor altfel”.

Îmi plac oamenii care sunt altfel. Îmi plac femeile care se mărită cu bărbați ieșiți din minunatele „noastre” standarde ridicate. O femeie e liberă. Se poate îndrăgosti de un bărbat în scaun cu rotile, de un albinos sau de un preot. Se poate întâmpla și „guess what”. Chiar se întâmplă. Nu doar în „Pasărea Spin” sau filme hollywoodiene, ci la un pas de noi. Uneori, chiar cu noi.

Am doi vecini – ea e frumoasă de pici, conform tuturor standardelor. Până să văd cât de frumoasă e fața ei, i-am admirat dintotdeauna corpul. Frumos aliniat tuturor liniilor, proporțional, tonifiat. El nu are un picior. Are proteză. Când e cu ea, merge „normal”. Aproape nu se simte că este invalid (urăsc cuvântul acesta). Eu știu cât efort depune, pentru că-l văd când e singur, la scări îi este destul de greu. El îi gătește, face cumpărăturile online, ca să vină produsele alimentare acasă și ascultă muzică tare bună. Râd mult, se iubesc mult. Na, știu că-s pereții subțiri :).

Nu compensează, pur și simplu o iubește.

De ce am început să scriu asta (mă opresc, că ar fi tare multe de scris).

Mie îmi plac vecinii mei.

Îmi place familia Macron.

Îmi place familia care ține un aprozar, aproape de mine – el mic și slab, ea, invers.

Îmi plac alegerile mele. Cele făcute, și, uf, plătite până la ultima rată, și cele pe care învăț să le fac mai departe.

Undeva, și eu sunt „altfel”. Nu tare :), dar eu încă învăț :).

Comments

comments