Articol Blog

am vrut să te protejez. bull shit!


„Am vrut să te protejez.”

 

Oamenii care se iubesc nu-și fac așa ceva.

Oamenii care iubesc, nu pleacă.

Oamenii care iubesc nu rămân, poate.

Oamenii care iubesc, nu lasă. Nu lasă semne de întrebare. Nu lasă loc de interpretat. Loc gol. Loc de speranță. Loc de nebunie.

 

„Am vrut să te protejez, de asta am plecat fără să-ți spun. Aș fi vrut să pot să îți spun, dar nu știam nici eu ce e cu mine.”

 

Bull shit. Mare mare bull shit.

Este a patra poveste în ultima vreme pe care o aud.

Și nu înțeleg. Nu vreau să înțeleg. Aleg să nu înțeleg. Pentru că e bull shit.

Oamenii care iubesc nu fac așa ceva.

Nu ai vrut să mă protejezi.

Ești laș. Ești fricos. Te-ai speriat. Ești slab. Nu ai mai vrut. Nu ai mai simțit.

Știi, nu e nicio problemă să spui asta.

Este a patra poveste pe care o aud, despre oameni care pleacă fără nici un cuvânt.

Pleacă de acasă. Din inima cuiva. Pleacă pur și simplu. Cocoșați, rușinați, mințindu-se că așa trebuie. Că așa e cel mai bine. Că „protejează”.

Ieri cunună cei mai buni prieteni, alături de soția lui mișto, pentru care s-ar bate jumătate de glob pământesc. Ieri pune poze pe facebook – prieteni, familie, inimi, Horia Brenciu cântând pe marginea unei piscine din Pipera.

Ieri.

Iar azi își ia câteva haine într-o valiză și pleacă, cât soția lui mișto e la muncă.

Peste un an îi va scrie că a protejat-o. Că a trebuit să plece, să afle cum este el, de fapt, ce căutări îl caută și ce găsiri îl găsesc.

Bull shit!

Ea a făcut riduri și fire albe într-un an. Știi ridul acela care-ți schimbă forma zâmbetului? Din senin și gustos, ți-l face amar. Urât rid.

Ea a căutat sute, mii de motive, de explicații și de feluri de a se apăra de prieteni, familie și vecini. Ea a încercat să nu vadă milă și compătimire în ochii tuturor.

Nu ți-a făcut nimic. Te-a iubit, alintat, răsfățat. Te-a iubit, construit și ghidat. Nu s-a mai urcat pe munte, pentru că tu ești cu marea. Nu a făcut al doilea doctorat, ca să faceți voi altceva cu timpul, creierul și creativitatea ei. Ți-a dăruit timp, emoții, copii, vacanțe, șanse.

Tu ce ai făcut?

Ai plecat. Ai „protejat-o”.

Crezi că nu făcea față crizei tale existențiale? Crezi că nu înțelegea dacă aveai nevoie de pauză? Crezi că ea nu a avut nevoie de pauză?

Peste un an o să-i scrii o scrisoare lungă. O să aștepți până seara la nouă și o să vii cu Horia Brenciu la ușă, să-i cânți „November rain” și să-i spui că „acum ești bine”.

 

Bull shit!

 

Patru din cinci femei îl vor primi înapoi. Pentru că au nevoie de acest „closure”. Patru din cinci. Dar toate cinci știu că nimic spart nu mai poate fi lipit la loc. Nu există atâta timp, creier și creativitate pe lume.

Comments

comments