Articol Blog

Bon anniversaire!


Viața e surprinzătoare. Iar a mea, în speță, e și cadou, și test, și provocare. Nu e prima, simt că nici ultima, mă întorc să repar greșeli din trecut și să reîntâlnesc pe cineva anume. Din nou și din nou.

Întâlnesc oameni.

Întâmplător.

Ba nu, deloc întâmplător…

Primesc daruri. Trăiesc lecții. Simt pe deplin. Ce nu-mi trebuie, chiar nu-mi trebuie.

Învăț cum să fac, ca să fiu cum vreau. Și aflu cum vreau să fiu. Nu ca alții, dar ca mine. Altfel decât eram ieri, când îmi era trist și teamă.

Strasbourg a fost acel loc în care a trebuit să ajung, ca să fac niște deblocări esențiale.

2 kilograme în plus, „but who cares”, cu așa oameni și întâmplări minunate? Cu atâta aer proaspăt.

Se închid uși vechi, se deschid alte geamuri. Intră niște oameni, pentru că, în sfârșit, s-a făcut loc. S-a făcut loc pur și simplu, nu pentru că știu eu cum se face loc. Chiar nu știu.

Revelații, liniște, recunoștință.

Mulțumesc!

În centrul orașului Strasbourg savuram, așa cum se savurează un mille-feuille și un cappuccino în vacanță. Pe lângă noi a trecut un grup de nevăzători – vreo 30 de persoane, cu căști în urechi și bastoane în mâini, iar un ghid le povestea despre Catedrala Notre-Dames din Strasbourg, despre arhitectură, istorie și obiceiuri, despre cafeneaua la care erau așezați niște turiști și admirau frumusețea din jurul lor.

Nevăzătorii înaintau, unii ținându-se de alții, și zâmbeau.

Simplu.

Fericiți.

Mi-am amintit de alt grup de nevăzători pe care i-am întâlnit la Galeriile Uffizi. Erau copii, ghidul le povestea, iar ei puneau mâinile pe sculpturi, ca să-l simtă pe Michelangelo. Erau printre cei norocoși care au trecut de cordonul roșu și au putut atinge unele lucrări.

 

În restaurant, seara, savuram melci și fructe de mare, cum numai o femeie care se uită regulat la Paprika Tv o poate face. La un moment dat, s-a stins lumina și absolut toată lumea din restaurant a început să cânte „Bon anniversaire”. Pe ton potrivit, toți odată, până să apară chelnerii cu tort și lumânări. Până să-mi treacă mie prin cap zeci de gânduri pe secundă: „Oare ce s-a întâmplat? A căzut curentul? Cum plătim cu cardul? Dacă nu-mi aduc desertul? O fi pană în tot orașul? Ce grad de securitate contra terorismului e aici?” Etc etc.

Viața e surprinzătoare.

Ce nu-mi trebuie, chiar nu-mi trebuie.

Bon anniversaire!

Mulțumesc!

Comments

comments