Articol Blog

buletinul


Era odată un om care avea înăuntru mult loc gol.

Așa trăia. Cu tot acel nimic respira, mânca, mergea ziua la muncă, iar noaptea dormea. Fără vise. Mâncarea nu avea cine știe ce gust. Culorile, ca toate culorile.  Nu-l pasiona nimic. Rutina îi dădea liniște și confort. Se enerva când cineva întârzia sau îi lua mâncare din farfurie. Nu-i plăcea să împartă.

Într-o zi, s-a gândit să se schimbe. Să-și umple golul cu ceva.

Voia să fie ca ceilalți. Să nu transpire când cineva se apropia de el. Să poată da ceva, orice, fără să-i pară rău, să învețe să se despartă de lucrurile vechi. Și chiar de cele stricate.

Numai că nu există cărți cu titlul „Cum să-mi umplu golul cu fericire ca la toată lumea”. A căutat.

A intrat în câteva biserici.

A întrebat un paznic de la mall și un vecin de la 4. Nimeni nu i-a dat nici un sfat util. Paznicul i-a zis că nu face trafic de stupefiante, iar vecinul i-a închis ușa în nas și l-a amenințat că dacă nu pleacă, o să cheme poliția.

Într-o seară, s-a gândit că e foarte simplu – o să-și umple golul mare cu goluri mai mici. Genial!

S-a apucat de treabă și spre toamnă chiar a ajuns la jumătatea golului. Era fericit, împlinit. Simțea că e deja pregătit să împartă ceva, orice, cu alții. S-a emoționat atât de tare la gândul că e pregătit să împartă, încât nu a dormit noaptea deloc.

Dimineața s-a dus la secția de evidență a persoanelor să-și schimbe buletinul. Expira peste câteva luni, dar el s-a gândit că e bine de schimbat la timp documentele. Să fie totul în ordine.

La intrare era o doamnă înaltă, slabă, uscată, cu păr negru prins într-un coc ciudat, cu o hârtie în mână.

– Sunteți pe listă?

– Pe ce listă? Nu sunt. De-abia am venit.

– Trebuie să vă treceți pe listă.

Omul cu jumătate de gol umplut cu goluri mici a început să caute un pix.

– Poftim, i-a întins doamna pixul.

Lumea din încăpere privea atentă scena. Mai devreme, o adolescentă cu păr verde a cerut un pix și doamna i-a spus, pardon, i-a strigat că nu are.

– Ați completat formularul?

– L-am completat de acasă.

– Cu majuscule?

– Cu majuscule.

– Aveți toate documentele?

– Cred că da.

– Haideți să vedem lista.

Doamna și-a împins ochelarii spre baza nasului și i-a luat dosarul din brațe.

– Contractul casei? Copie și original. Bun. Certificatul nașterii? Copie și original. Bun. Nu trebuia să semnați formularul. Numai în fața funcționarului se semnează. Mai completați odată.

– Lucrați aici?

– Nu. Dar îmi place să fie ordine.

– Și mie …

Aici, cei doi și toată lumea din încăpere au înțeles că s-a întâmplat ceva. El, roșu până în vârful urechilor clăpăuge, ea, cu privirea în jos. Fiecare aștepta ca celălalt să spună sau să facă ceva. Dar altcineva a strigat numele lui și el a intrat să-și depună dosarul complet, verificat de doamna înaltă. Când a ieșit, aceasta făcea instrucție militară cu o familie tânără fără viză de reședință în sectorul 3. Omul nostru s-a strecurat afară și s-a dus afară pe jos, fără căciulă pe cap și descheiat la toți nasturii de la palton.

Evident că a răcit. Și nu pur și simplu, dar cu febră, pneumonie, antibiotice, frisoane, halucinații, tot cu ce vine plimbatul fără căciulă.

Cu boala, s-a consumat atât de mult, încât a pierdut toate golurile mici cu care își umpluse golul său cel mare. Ajunsese la zero. Trist.

În alt capăt al cartierului, doamna obsedată de liste, suferea. Nu s-a mai dus la secția de evidență a populației. Nici la pașapoarte. Nici la administrația fiscală. Nici la permise auto. Nici la biserică, să-i îndrume pe oameni cum se scriu acatistele. A stat singură acasă, bând ceai și răsfoind cărți, ale căror rânduri nici nu le vedea.

Într-o zi, a luat lista de lângă telefonul fix.

– impozitul

– indexul la lumină

– farmacie

– policlinică …

S-a uitat încă odată în listă, la calendar, la ceas, s-a îmbrăcat, s-a încălțat și a ieșit din casă.

La policlinică, s-a așezat pe ultimul scaun liber, când, un bărbat a venit spre ea s-o întrebe, cu vocea răgușită:

– Sunteți pe listă?

Cât curaj, ce potrivire, câtă nebunie!

 

Povestea are un final previzibil.

Ea l-a tratat de pneumonie cu cătină, miere și jumătate de plafar. A fost prima dată când s-a dus toată numai suflet, fără listă, la magazin.

Iar el nu a mai avut de unde să ia goluri mici, ca să-și umple golul mare. Și, între noi fie vorba, nu mai era gol pe dinăuntru.

Simplă și frumoasă, povestea bărbatului gol pe dinăuntru și a femeii care făcea din orice, o listă. Povestea unui destin.

Vouă când vă expiră buletinul?

Comments

comments