Articol Blog

choose life. choose love.


De câteva săptămâni mi se bat cap în cap niște idei.

Nu-s păreri, gânduri, judecăți sau adevăruri.

Sunt fapte, emoții, realități. Unele ale mele, altele, străine.

Cunosc lume „singură”. Ea se împarte în oameni împăcați frumos cu aceasta și oameni împăcați urât. Trist. Adică, resemnați. Ei cred că dacă nu ți se întâmplă „marea întâlnire” până la 30, 35, 39, 40, 44, 48 de ani – gata. Nimic și nimeni nu e suficient de bun și de frumos. Nicio emoție, nicio tresărire, nicio bucurie nu poate umple „acel” gol. Nu are rost. Nu are sens.

Și poate că nu ar avea, dacă viața nu ar fi atât de minunat de surprinzătoare.

Singurătatea nu este o boală. De fapt, eu nici nu o pot defini. Cum e să fii singur? Unii oameni au familii mari, gălăgioase, împlinite din orice punct de vedere al celorlalți, și, totuși, de-abia își rețin urletul singurătății când ajung singuri în fața oglinzii.

Alți oameni pleacă singuri într-o călătorie frumoasă și nu au nevoie de nimic în afară de teniși, rucsac și un bilet de tren sau avion. Ei se bucură de orice noutate, de fiecare gust nou, de povestea unui barman dintr-un oraș în care știu că nu se vor mai întoarce. E ușor să alegi fericiri mici, pentru a o construi pe cea mare. Și, uneori, anume aceasta e pregătirea pentru „marea întâlnire”. Te întâlnești mai întâi cu tine.

Oamenii singuri împăcați frumos cu aceasta îmi plac cel mai mult. Poate, pentru că-i cunosc cel mai bine :).

Ei caută, ei aleg, ei știu, ei află, ei prețuiesc, ei recunosc șansa, ei știu valoarea unei secunde.

Mint mai puțin. Aproape că nu fac compromisuri. Ei aleg. Oameni, stări, destinații. Versiunea lor mai bună, mai luminoasă.

De câteva săptămâni mă gândesc altfel la viață, la oameni și iubire.

Câțiva oameni fericiți se ascund în case și nu vor să știe nimeni-nimeni de fericirea lor. Pentru că ceilalți nu mai cred în fericire și iubire.

Lumea încurcă lucrurile între ele.

Lumea se grăbește să se încadreze în timp și tipare, pentru a face „cum se face”. Aleargă să facă ce fac toți oamenii, pentru a nu fi puși la zidul întrebărilor.

„Tu când? Tu de ce te alinți? Tu crezi că mai ai timp? Tu crezi că iubirea e așa? Tu mai crezi în iubire?”

Oameni supărați. Oameni care s-au grăbit. Oameni care au greșit. Oameni care nu știu să repare. Oameni care se ascund în spatele fricilor.

Ei au responsabilități. Față de viață. Față de cei (pe) care i-au ales. Față de toți străinii cu responsabilități identice.

Ei uită să fie responsabili în primul rând față de ei. Pentru că dacă tu nu ești fericit, niciodată nu o să-l poți face fericit, pe altul. Chiar dacă este responsabilitatea ta. Și ești corect. Și depui tot efortul.

Choose life!

Choose love!

Comments

comments