Articol Blog

Fântâna


– Ai venit de Blajini sau mai rămâi?

– Mai stau, face mama oleacă de reparație, punem parchet și termopan.

– Faceți și baie în casă?

– Am făcut când am fost anul trecut, în august.

– Da’tu, cum?

– Normal, eu. Am făcut o fântână și mă duc la biserică să-l rog pe părinte să vină mâine s-o sfințească. Zice femeia asta a mea că e sărbătoare și e bine să sfințim anume mâine.

– Îi bună treaba asta cu fântânile.

– Îi bună.

– Cum merge lucrul?

– Normal parcă merge.

– Nu te mai duci la Moscova?

– O să mă mai duc o lună-două, hai maximum trei, că trebuie să termin de făcut gardul și poarta. O scumpit ăștia piatra, de zici că-i aur. Dar nu mă mai întorc în Rusia, rămân în sat. Nu știu cum e la tine în Spania, dar în Rusia e greu și nu se mai fac bani ca odată.

– Îi greu el și în Spania. La tine e bine, ești veterinar, în sat lucrul oricum merge. Te mai cheamă și-n satele vecine. Mai aduci acasă o bucată de carne, niște ouă, una, alta. Alde Bujilă au fermă mare, de lucru este. Voi aveți tepliță.

– Noroc cu teplița. Și cu socru-meu, că el se ocupă. Nu am eu răbdare cu teplițele.

– L-am văzut ieri la „Ceianaya” pe Stelian. Îi venit și el acasă?

– Eeeeei, da’i venit demult. De vreun an.

– S-au întors toți?

– … Nu chiar. Galea și fetele au rămas în Italia.

– Da’ cum așa?

– Ei, știi cum îi.

– Au divorțat?

– S-au despărțit. Mai ții minte că Stelian încă din clasa a 9-a vorbea cu Luminița?

– Luminița?

– Luminița a țac’Aglaiei, de la marginea satului. Trăiau gard în gard cu Coșnenii, mai la vale de Natașa-țiganca.

– Așa-așa, fata aia din flori. Tare frumoasă și cuminte era.

– Așa.

– Badea Anton nu l-a lăsat pe Stelian să se însoare cu Luminița. Ei erau oameni văzuți, gospodari, dar mergea vorba că țac’Aglaia a făcut-o cu un străin – un inginer rus, care a venit în sat când au tras apă. Unii zic că e a lui ghea’Panfil Rotaru. Seamănă tare. Nu știu.

– Erau alte timpuri. Acum vezi că nu mai contează.

– Acum totul e altfel.

– Și Stelian s-a însurat cu Galea…

– Cu Galea, că așa i-a pus condiție badea Anton. Noi suntem veri de-a’ doilea, de asta știu. Galea era din familie bună, învăța de soră medicală la Soroca. Părinții i-au trimis pachete prin Stelian, i-au trimis, până Stelian s-a însurat cu ea.

– Parcă îmi amintesc că am fost și noi la nuntă. Mare și bogată nuntă au făcut.

– Mare, dar ce folos? A venit criza, badea Anton a pierdut toți banii atunci cu perestroika, și-ntr-un an a murit. Galea a plecat în Italia, Stelian a mai stat acasă un an-doi să țină gospodăria, dar s-a dus și el acolo.

– Și acum s-a întors, nu?

– S-a întors, dar nu așa, pur și simplu. Luminița s-a măritat la Bălți, e învățătoare acolo. Trăiește la socri, într-un sat de pe trasă. Mai anțărț, tot așa, de Blajini, ei s-au întâlnit la cimitir, că au mormintele alături, și nu știu ce-au vorbit, ce n-au vorbit, dar Stelian de-un an s-a întors în sat și lucrează șofer pe rutieră.

– Șofer?

– Șofer. În fiecare dimineață la 7.25 rutiera ajunge în satul Luminiței, ea se urcă în față, la 7.45 o lasă în Bălți și el se duce cu pasagerii mai departe, la Briceni, Drochia, încolo.

– Ei nu mă-nnebuni. Cum așa?

– El ca el – nu a divorțat cu acte, dar Galea nu mai trăiește demult cu el. Ea acum e cu fiul moșului pe care l-a îngrijit înainte să moară, în Rimini. Stelian are grijă de copii, e totul normal acolo. Dar Luminița e măritată. Bărbatul ei e polițist în Bălți. Chiar o bucățică de șef, ceva. Socrul Luminiței a fost procuror. Luminița și să vrea, nu cred că poate să iasă din familie. Și-i periculos. Nu știu ce-i în capul lui Stelian. Serios.

– Și se văd pe ascuns? Dacă află bărbat-su Luminiței?

– Cum pe ascuns, măi? Îți spun că în fiecare dimineață o ia cu microbuzul de la marginea satului ei și o duce la Bălți, la gară. Dar atât. Merg împreună, vorbesc, se uită la drum.

– Atât? Asta e toată relația lor?

– Mă rog, relație … Da, asta e toată relația lor. Bărbat-su crede că e un fost coleg de școală, care lucrează șofer pe rută. Întrebări nu pune. Până la urmă, ei nu fac nimic.

– Mama ei de viață …

– Eei, să-i vezi… El îi ține scaunul din față liber și nu lasă nicio babă să se așeze lângă el, până la satul ei. Și cum se înroșesc amândoi când ea urcă. Și el îi dă ba un măr, ba o prăsadă, când ea coboară, să aibă ce mânca la recreație. Zici că au 16 ani.

– Dacă se luau de la-nceput…

– Da’ cine a știut că n-o să le treacă? Știi cum era badea Anton. Toți se temeau de el. Stelian era cuminte. Nu a vrut să-i iasă din cuvânt, asta e.

– Și acum?

– Acum – zici că e trăsnit în cap, Stelian ăsta. Și are și bani, și posibilități. El acolo își echivalase diploma de inginer, lucra la Pirelli, la ăștia cu roțile, câștiga bani nebuni. Da’ el, s-o-ntors în sat și o plimbă pe Luminița. Măcar de-ar plimba-o cu „rezon”. Înțelegi?

– Mda … Cine știe?.. Are el vreun plan, ceva.

– Aș având.

– …

– Auzi, vino mâine pe la mine. După ce sfințesc fântâna, bem un pahar de vin, stăm omenește la masă. Și poimâine vin să te ajut la parchet și termopane. Eu în Moscova am învățat să fac de toate.

– Hai că o să trec.

– Ei hai.

Comments

comments