Articol Blog

(im)perfect


– Înțelegi, eu acum am un statut. Sunt „cineva”. Lumea se uită altfel la mine. Nu e vorba de ștampila din pașaport, dar acum am niște garanții, am o poziție. O să ajungi și o să vezi cum e, Stela.

Îi zâmbeam și o aprobam în tăcere. Era o seară minunată, nu aveam chef să fiu nici răutăcioasă, nici sceptică, nici arogantă. Nu voiam să dau lecții și nu voiam să mă contrazic cu nimeni. Eu știu cum e să fii undeva, de unde ți se vede cel mai bine lumea celorlalți. Eu aveam părerea mea proprie și personală despre statut și garanțiile din dragoste, dar le țineam pentru mine. Acolo, erau în siguranță. Iar ea era încă atât de mică, atât de „la început” în ale aflării. Ah, dacă ar ști, draga de ea, cât de rotund e pământul și cât de departe de soare este.

Era proaspăta soție a lui S. – un vechi-vechi prieten de-al meu. Atât de vechi, încât nu mai știam când și dacă am călcat strâmb, sau numai am vrut, ba unul, ba celălalt, niciodată suficient de „împreună”, niciodată, în același timp, cu aceeași potrivire de astre. Atât de vechi, încât micile noastre „abateri” erau puse, în liniște și de comun acord, pe seama prieteniei de o mie de ani, a alcoolului sau a lunii pline. Tot timpul era legat de luna plină. Odată la câteva luni pline ieșeam la un pahar, în Centrul Vechi, să depănăm amintiri vechi și, „întâmplător”, din greșeală, făceam altele noi. Țineam, probabil, unul la celălalt, dar altfel decât o făceam cu alții. Eu eram orbește îndrăgostită de altcineva, el era în permanente căutări de sine și de cineva (im)perfect, ca el. Țineam unul la celălalt altfel decât o fac oamenii care se întâlnesc ca să rămână împreună. Nu suficient, nu în același timp. Datorită lui, am înțeles sensul cuvântului „nesincronicitate”. Cu el, am înțeles că sensul acestui cuvânt, aparent urât și trist, poate fi bun. Sau, cel puțin, neutru. Datorită lui, am învățat să mă bucur de un moment, așa cum este el. Și să fac din mai multe momente, o seară plăcută. O noapte nebună. O dimineață nouă. O zi abordată altfel. Simțită altfel. Trăită altfel.

Nici un regret, nici o scuză, nici un pretext, nici un fel de așteptări sau pretenții. Rareori, măști. Niciodată, minciuni sau falsitate. Acesta era secretul prieteniei noastre lungi. Și luna plină, desigur. Nu eram geloasă când dispărea mai mult timp. Nu insista, când nu-i răspundeam la telefon.

Uneori, îmi părea rău că nu sunt eu suficient de (im)perfectă pentru el. Iar lui, că sunt îndrăgostită de altul. Uneori.

Îl cunosc de-o viață. Îl cunosc atât de bine, încât nici nu aș ști să-l descriu. Face parte din trăirea mea umană, din devenirea mea femeiască. Eu nu știu dacă e frumos sau urât, deștept sau prost, banal sau genial. Eu știu că noi ne potrivim, dar nu ne sincronizăm, și odată la câteva luni pline, ne intersectăm.

Proaspăta lui soție, care-mi explica acum adevărul suprem despre viață, dragoste și uniuni, are jumătatea vârstei lui. Este frumoasă în acel fel naiv, când nu ai încă experiența adevărată a emoțiilor, bucuria ridurilor de expresie și „acel” licăr viu, adevărat, din ochi. Acum, la ea totul e mirare, căutare. E proaspătă, sălbatică, frumoasă.

Eram toți la Philip, amicul nostru de la ambasada Olandei, care ne-a invitat la inaugurarea terasei sale. Face asta în fiecare primăvară. Îi place să adune lume multă, lume diferită, să se amestece printre ei și să-i urmărească, mulțumit, dintr-o parte, spre sfârșitul petrecerii.

O trupă de jazz în stânga, pentru apusul superb de soare, în dreapta – un chef, care ne pregătește mâncarea, un bar improvizat în mijloc.

Diplomați, jurnaliști, sportivi, artiști, avocați, oameni de toate culorile, vârstele și felurile. Aproape că nu cunosc gazda, știu că e un fel de atașat cultural – ne-am intersectat la câteva evenimente, dar el mă invită an de an la inaugurarea terasei, îmi strânge călduros mâna când ajung, îmi mulțumește pentru Purcari, mă prezintă mândru tuturor și mă invită la el la Haga, „la vară”. De fiecare dată.

Eu, de fiecare dată, imediat după turul de prezentări mă duc la barman. Este același, an de an. Johnny. De fapt, este același la toate evenimentele la care mă intersectez cu lumea aceasta. Probabil, din acest motiv mă simt de-a casei și nu-l refuz niciodată pe Philip. Și, sinceră, să fiu, îmi place foarte mult terasa lui.

Johnny este genial. Ne știe pe fiecare în parte, și chiar dacă ne vede rar, ne cunoaște, intuiește și ține minte toate preferințele. Îmi face imediat o Blue Margarita, îi desface lui S. un Carlsberg și o întreabă pe tânăra doamnă „cu statut”, ce dorește. Pentru o secundă, ea uită de ștampila din pașaport și începe să cocheteze cu Johnny. Ah, aveai cu cine. Un bărbat înalt, cu tatuaje frumos aranjate pe brațele puternice, masculine, cu un zâmbet perfect, ochi verzi, calzi, un bărbat atât dur, cât și blând, de luat acasă, de ascuns de mama și de fugit cu el în lume.

– Toate bune? îl întreb pe S.

– Bune. Toate.

– Cum a fost în luna de miere?

– Oribil.

– Inimi, petale de trandafiri și lebede din prosoape?

– Exces de dulcegărie și kitsch. Tu ești bine?

– Bine.

Ne uitam amândoi, amuzați, la tânăra doamnă „cu statut”, care își făcea poze cu paharul de Long Island pregătit de Johnny, cu actorul din ultima reclamă la Schweppes, cu Florin Piersic Jr., cu finalistul de la Vocea României, cu Ana Morodan și cei 3 însoțitori ai săi, cu Moroșanu, cu un hipster cu barbă, care e, probabil vreun vlogger popular, dar nu-l știam noi. Ea s-a mutat subtil mai departe de noi, iar noi ne-am mutat pe un balansoar, ca să nu se simtă nimeni prost.

– Dacă divorțez, vrei … să încercăm noi?

– Dacă sau când? Iartă-mă, sunt rea.

– Nu ești rea. Ai dreptate. Doar că tu … tu nu m-ai fi vrut așa. Cu „ștampile” și „garanții”.  

Eu tac, pentru că azi e o seară minunată, eu nu am chef să fiu răutăcioasă, nu vreau să mă contrazic cu nimeni. Tac și zâmbesc, nu mă prefac că nu înțeleg. Eu altceva nu înțeleg, în altă parte. Aici eu înțeleg totul. Căsătoria și alegerea lui S, întrebarea cu „dacă”. La naiba, ne știm de atâta timp!

Eu tac, pentru că e lună plină azi și trebuie să fiu atentă cu ce aleg să zic.

– Hai mai bine să ascultăm muzică și să privim apusul, my partner in crime.

 

(fragment)

Comments

comments