Articol Blog

la 40, imperfectă


Femeia, la 40.

Clișeic, ha?

În unele dimineți, te întrebi dacă aici voiai să ajungi. E o întrebare pe care niciodată nu ți-o pui, direct, dar ea oricum vine. Indiferent de vreme și anotimp.

Familie?

Nu.

Poze perfecte din vacanțe perfecte? Cu copii, căței, pisici, biciclete, coșuri de picnic și baloane?

Nu.

Din oglindă nu se reflectă nicio divă proaspătă, radiantă, un pic misterioasă, relaxată și tonifiată, care, „clar nu arată de 40.”

Nu ai ajuns la colecția de pantofi și genți la care ai început să visezi pe la 33.

Nu poți face yoga la 40, cum nu reușeai nici la 28.  Ommmmm.

Partener perfect?

Nu.

Dar acum știi că perfect nici nu există. Și că dacă ar exista, nu ți-ar trebui. Pentru că … imperfectul potrivit e mai bun decât un ideal care într-o zi se evaporă, pentru că nu există. Sau pentru că altfel-ul tău a depășit limita permisă într-un univers absurd.

(doamne, ce am scris eu aici? 🙂 )

Îți pui niște Prosecco în pahar și înțelegi că nu e totul atât de rău. Și-n fond, nu ai de ce te plânge. Nici nu te plângi. Tu treci în revistă.

Asta e. Mai ai timp pentru copii. Tot timpul există un caz al unei prietene sau vecine care a născut bine-mersi după 40. Și după 42. Și după 45.

Sunt și părți bune.

(chiar dacă niște poze cu copii îmbrăcați în alb ar da bine pe peretele din sufragerie. chiar dacă nu ai niciun fel de mobilă în sufragerie, doar un covor, pentru că te-ai putut hotărî numai în privința lui. asta este, covorul din sufragerie este unica certitudine din viața ta. trist? atipic? ciudat? po.ui!)

Poți să lenevești cât poți și vrei, în pat, dimineața. E drept, numai în week-end. Și numai când nu ai treabă.

Poți să bei cafeaua cu picioarele pe masă, cu castronul cu mâncare în brațe și telefonul în mână.

Revenind la tema mobilei, poți să alegi ce mobilă vrei. Nimeni n-o să-ți spună că MDF, PAL sau lemn. O să iei mobila care ți se pare frumoasă.

Poți să pleci în vacanță cum/unde/în ce fel vrei.

Poți să porți turban, chiar dacă știi că nu-ți vine bine. Sau poate nu te-ai învățat să-l porți 🙂 nici la 40.

Poți să speri, să te minți, să te-alinți. În orice ordine vrei.

Poți fi tu, copil.

Iresponsabilă, lăsând jumătate de salariu într-un magazin de lenjerie intimă.

Nebună, plecând într-o călătorie neprogramată sau să vezi dacă un bărbat e așa cum scrie.

Tristă, pentru că ai nevoie și nu te vede nimeni.

Extravagantă, pentru că … e joi, pur și simplu.

Poți fi oricum, pentru că nu e treaba nimănui și de fapt, și mai ales, nimănui nu-i pasă.

Poți fi a ta. În totalitate.

Imperfectă.

E curios la 40 de ani.

Se apropie câte un bărbat de lumea ta, te observă, analizează, apreciază.

„Oare ce defecte are, de n-a luat-o nimeni?”

„Câți au fost cu ea?”

Și nu te alege înainte de a te hotărî tu dacă ai loc în viața ta pentru „următorul”. Sau „ultimul”. Cel care contează. Căruia-i pasă. Vrea și poate. Știe. Fără să întrebe.

Ce contează dacă înaintea lui au fost 10 sau unul, dacă a durut la fel de tare?  Dacă nu a știut să umple un gol sau să vadă butonul de la care se aprinde în tine lumina?

Poate, așa ai făcut tu „pregătirea”.

Ce contează defectele mele? Poate o să le iubești. Și eu, pe ale tale. Și o să le purtăm, împreună, prin viață.

Vine altul, care îți întinde, apatic, un contract. O promisiune bilaterală, semnată aproape în alb.

„Fii cu mine. Tot mai bine decât singură.”

Apoi altul. „Fii pe bucăți și ore a mea. Atât pot. La 40 de ani, nu ar trebui să te gândești prea mult. Acceptă. Te iubesc.”

Se poate întâmpla să-l întâlnești la 40 de ani și pe cel cu care vei rămâne. Și la 42, 45, 50, 60, 70 și 100.

Un om care vede în tine o femeie întreagă și liberă. Care se-ntreabă, uneori, dacă aici se vedea la 40 de ani. Care se uită în oglindă. Visează. O femeie, care, ce noroc, a avut răbdare să aștepte. Și înțelepciune, să știe că „imperfectul potrivit e mai bun decât un ideal care într-o zi se evaporă, pentru că nu există.”

(tare mi-a plăcut exprimarea asta 🙂 )

p.s. eu am 38. 🙂

Comments

comments