Articol Blog

martie


Eu când eram mică, pentru că nu vedeam destul de des curcubeul, de care eram fascinată, îl căutam în toate petele de benzină din băltoace.

Eu când eram mică, voiam să cresc. Ca să port ciorapi de capron.

Primii mei ciorapi de capron, gri, i-am rupt în podeaua din sala de dansuri. S-au agățat într-o scândură nelăcuită și s-au dus. Nu țin minte cine era instructor și cu cine dansam. Nu țin minte niciun pas de dans de acolo. Dar țin minte sunetul firului dus. Țin minte catastrofa. Credeam ca niciodată, nimic nu va înlocui acel gol. Visul meu îndeplinit a durat jumătate de zi.

Multă vreme am trăit pe jumătăți de zile. Acum, am zeci de dresuri. Pot economisi pe mâncare, pe ieșirile în oraș, pe vopsea de păr, pe orice. Dar niciodată pe ciorapi.

Primele mele secrete adevărate. Ahhh, cât de adevărate!

Prima mea geacă de piele doar mi-am imaginat-o. Dar am purtat-o cu atâta succes și grație, în închipuirile mele, încât atunci când mi-am cumpărat o geacă de piele, am purtat-o pur și simplu. Fără emoții.

Primul meu ruj roșu. Purtat asumat. Cu încredere. Primul meu ruj purtat femeiește. Că așa, pe fața mea de copil am pus de multe ori culoare.

Prima dată când am gătit, îndrăgostită. Acel fel nu l-am mai făcut niciodată. Prima dată trebuie să rămână prima dată.

Martie are textură de lalea. Unele zile miros a frezii, iar altele – a zambile. Unele zile au sărat de mare, iar altele – sunt gogoși cu dulceață de zmeură.

În martie tot timpul se întâmplă ceva.

Martie e despre faptul că suntem liberi, vii, diferiți, colorați și adevărați. Toți.

Eu am crescut. Dar încă mai caut curcubeul prin băltoace. Și port cu stil și eleganță prima mea geacă de piele. Și caut rețete îndrăgostite de mâncare. Port dresuri de mătase și ruj roșu. În cinstea femeii care am ajuns.  În cinstea lunii martie.

Comments

comments