Articol Blog

my Visotskyi


Nu era frumos. Nu știam încă dacă-i deștept și amuzant. Nu mi-a trecut prin cap nicio idee despre potrivire, chimie, destin și alt bullshit citit în Cosmopolitan-ul vechi de la coafor.

Fuma ca Visotskyi. Și a fost suficient ca să vreau. Să vreau să știu. Să aflu. Totul. Totul, până nu știu nimic.

Voiam să știu cum fumează cu mine alături. Ce gust are când bea whiskey. Cum e, când rămâne fără țigări. Dacă e matinal. Dacă vrea Beth Hart pe repeat, seara. Ce înseamnă tatuajul de pe umăr. Dacă-l doare când îl mușc.

Eu nu înțeleg femeile care caută același tipar de bărbați. Ochi căprui. Barbă. Mai înalt de 1,90 metri. Frumos.  Ca tata. Ca primul. Ca ceilalți.

Fu.

Eu nu înțeleg cum e să ai criterii, patternuri, standarde, valori, principii, când e vorba de bărbatul care te (va) face fericită. Nimeni, nici măcar tu nu știi cum va fi el. Din acest motiv greșim atât de rău, atât de des. Alegem prost, tocmai pentru că nu știm cum o să fie.

Iar când trebuie să fie, el este. Al lui, al tău, al vostru. Frumos. Deștept. Amuzant. Potrivit. Copertă de Cosmopolitan.

 

– Dar cum fuma Visotskyi?

– Ca el. Când am revăzut un film vechi cu el, asta i-am zis. „Uite, Visotskyi fumează ca tine.”

Și am înțeles că nu mai am scăpare. Fuck, iarăși.

Și nu contează că ai fost atentă, ai stat departe, te-ai protejat, ai ținut minte tot ce ți-ai promis să nu faci, să nu spui, să nu repeți.

Să nu te arunci. Să nu lași să se vadă. Să nu știe nimeni cum e înăuntru. Să nu te dezbraci. Să nu închizi ochii. Să nu deschizi ochii.

Pur și simplu, cineva și-a aprins o țigară lângă tine.

Comments

comments