Articol Blog

never met a girl like me before


Lumea e pe-atât de mică, pe cât ești tu.

Lumea crește odată cu tine. Fascinant este că dacă n-ai fi tu, poate nici lumea n-ar fi. Sau ar fi fost, dar altfel. Cu totul altfel.

 

Credeam că toată viața o să țin acul în perdea, mărțișorul în covorul de pe perete, banii câștigați din colindat în a treia carte din stânga, raftul 3. Credeam că nu o să mă mai satur de acea carte. Intuiam că mai sunt alte cărți, că doar nu s-or limita toate la vitrina mea de la etajul 5.

Credeam că toată viața o să țin trandafirul uscat, de care credeam că nu știe nimeni din casă, în spatele chestiilor îndesate pe dulapul din bucătărie, printre biluțe de griș amestecat cu acid boric, ziare vechi, cutii și borcane goale de nes.

Credeam că numai eu știu că totul stă într-o taină. Și când o să cresc, obligatoriu, eu, numai eu o s-o aflu. Și taina lumii va fi, de fapt, taina mea. Și lucrurile vor începe să curgă și să se întâmple anume de atunci.

 

Nu mai port mărțișoare. Anii care au venit le-au șters magia.

Nu mai colind.

Am două carduri pentru bani.

Nu cred că am ace în casă. Sau poate că am, dar nu am mai cusut de atât de multă vreme.

Port tot timpul câte o carte la mine. Nici acum nu îndoi marginile. Și acum le miros.

Trandafirii.

Ah, trandafirii.

Am primit multe flori. Am crescut flori. Am crezut în flori. Am așteptat flori. Am dat vina pe flori. Am renunțat la flori.

Cum ar fi fost lumea fără flori?

 

Eram mică și orgolioasă. Când am vândut casa, m-a întrebat mama dacă e floarea mea, ca să știe ce face cu ea. Am zis „Nu”.

De unde flori? Sunt mică.  

Banii puteam să-i dau imediat, dar să recunosc că trandafirul e al meu, jamais.

 

Nu mai e mică lumea, dar încă mai ascund chestii, emoții, stări și oameni.

Și scriu despre asta. În lumea mea, e ca și cum n-aș ascunde nimic.

Comments

comments