Articol Blog

pentru totdeauna? nu știu.


Problema mea cu poveștile de iubire este că eu multă vreme am crezut că ele sunt povești. Cu zâne, prinți și „binele care învinge răul”, transformând totul într-un continuu happy-end, care după ce se întâmplă, așa și curge – fericire la același volum și intensitate maxime.

Așa era povestea. Așa o citeam și vedeam eu la oamenii care-mi arătau partea luminată a poveștii lor.

În poveste nu e loc de îndoială, ispită, regrete, greșeli, încercări, frustrări, comparații, incompatibilități, nesincronizări. Poveștile sunt perfecte.

Eu credeam ca dacă te ții de această formulă și construcție perfecta, dacă crezi cu ochii strâns închiși în ea, așteptând-o „ca la carte”, ea sigur ți se va întâmpla. Când „nici nu te aștepți”. Când „nici nu cauți”.

„Când nu-ți mai trebuie”, aș adăuga acum, la aproape 40 de ani.

Eu credeam în potrivirea perfectă. În povestea perfectă.

Ani la rândul. Atâția ani. Atâta irosire…

Dar iubirea nu e poveste. Iubirea este viață. Și asta e, probabil, cel mai minunat lucru.

Iubirea nu e un scop de atins. Perioada în care suntem singuri nu e vreo pedeapsă karmică pentru că bunica a ascuns niște nemți în pod, în al doilea război mondial. Și nici nu e pregătire pentru „marile speranțe”. Dar despre asta, altă dată.

Iubirea se întâmplă, se schimbă, se transformă. Și da, uneori se termină. Nu ea, ci forma pe care o ia, când nu-i retrograd mercurul și planetele se așează cum trebuie.

Sunt zile, în care înțelegem, într-un moment greu de exprimat și recunoscut, că nu mai avem forma de iubire pe care o credem, în noi.

Nu mai avem pasiune, foame și nerăbdare de celălalt. Zâmbim când ne amintim ce nemărginiri voiam și credeam că o să atingem. Înțelegem că viața e viață. Asfalt, beton, lemn, piatră, aer, sticlă, cristal, apă.

Partea buna este că în același timp, se termină mai multe povești, mai multe iubiri, în mai multe locuri. Și oamenii pot să se caute și să se găsească, pentru a vedea dacă formele lor de iubire sunt compatibile.

Eu tare multă vreme mă temeam, văzând povești de iubire la alții, că nu o să-mi rămână și mie. Credeam, clișeic, că bărbații faini îs luați și încercam să mă liniștesc cu povestea aia perfectă care trebuie așteptată cu răbdare. Mă temeam și speram în același timp că unele povești sunt veșnice.

Nu mă îndoiesc de existența iubirii. Ea există, eu știu. Doar ca nu e o poveste. Este viață.

Atingeri. Decizii greu de luat. Construcție. Pericol. Cedare. Dăruire. Dat fără garanția că vei primi ceva înapoi. Luat de la capăt cu aceeași persoană. Reguli. Uitat de tine. Egoism excesiv, câteodată. Lecții. Durere. Iertare. Condiții. Înțelegere. Pus în locul celuilalt. Încercare. Insomnie. Compromis. Bucurie. Salt cu parașuta. Tremurat de genunchi. Miliarde de fluturi în stomac. Frică.

Pasiune, foame și nerăbdare de celălalt.

Te-am găsit acum. Te iubesc acum.

Pentru totdeauna?

Nu știu. Nu vreau să pierd timp gândindu-mă acum la asta.

Strânge-mă-n brațe, ia-mă de mână și du-mă la mare.

Comments

comments