Articol Blog

semilumini și semne


Poza e de la mine de la balcon.

Când m-am mutat singură prima dată, într-o garsonieră, nu aveam prea multa mobilă.

Am încărcat podeaua unicei mele camere cu flori. De cameră. Aveam nevoie de verde, de oxigen, de prieteni. Le-am dat nume, vorbeam cu ele, le spălam frunzele, le ingrijeam, eram „cicea”.

În timp, mi-am mobilat garsoniera. Am pus chiar și termopane, și aer condiționat. Am renovat.

Am început să plec mai des și mai mult de acasă, iar la plecare, puneam florile în vase cu apă, în locuri semiumbroase. Sau semiluminoase. Depinde din ce parte a paharului privim :).

După o vreme, am scos florile pe holul comun al blocului, unde era o adevarată gradină botanică îngrijită de pensionarele din bloc. Nu mai aveam timp să vorbesc cu ele, le lăsam prea mult timp singure, așa că le-am dus într-o familie nouă, unde aveau parte de grijă, atenție și iubire. În fiecare zi, când treceam pe lânga ele, dimineața și seara, mă uitam să văd cum sunt. Erau bine. Le-am dat la timp. O perioadă, acasă la mine nu era energie prea zen. Nici pentru mine, nici pentru ele.

 

Fără angajamente și responsabilități. Așa trăiam. Era rândul meu să fiu frunză.

Dacă ieșeam după pâine și ajungeam la mare, nu aveam grija florilor, a pisicii, câinelui, peștilor sau hamiciocului (nu știu cum e în româna și mi-e lene să caut :)).

Nu e nici un secret pentru nimeni, îmi plac numai florile cu rădăcină. Cu viață. Florile tăiate mă întristează. În fiecare an, de ziua mea sau a numelui, la lansări sau evenimente care se lasă „cu flori”, îi rog pe prieteni să nu taie flori pentru mine.

Am scris și o poezie discretă, dar lumea oricum îmi aduce flori. (Și) de asta plec din țară de ziua mea :).

 

Când m-am mutat, am luat cu mine orhideea. O primisem de la Camy. „Are rădăcini” 🙂 mi-a zis. Nu știam unde să o țin, ca să-i fie bine. Unde e semiumbra / semilumina de care are nevoie?

Într-o zi, a dat o crenguță. Nu înflorise de câțiva ani. Uitasem culoarea florilor ei.

Era o zi dintr-o perioada importantă, când se făceau lucruri, se luau niște decizii, se „rezolvau întrebări”. Am luat-o ca pe un semn. Era semn!

Cand a înflorit primul boboc, a fost mare sărbătoare. E de bine. E drumul bun. E drumul drept. E drum lung.

Aer. Verde. Mov.

Au înflorit aproape toți bobocii, unul după altul. Deciziile au cam luat-o razna, pe drum s-a pus praf, partea aia însorită nu e chiar însorită … dar, semnu-i semn. 🙂

Acum am responsabilități. 🙂 Am o floare. Trebuie să am grijă.

Eu știu, mulți dintre voi creșteți flori. De drag, de frumusețe, de decor, de aer, de … diferite.

A mea a înflorit. Eu știu că e important, pe lângă faptul că e frumos :).

Mobilă nu prea am :). În schimb, am semne. Totul e bine. Inseamnă că așa trebuie. Ăsta e drumul.

 

Să nu rupeți flori pentru mine!

Dezlegați niște lanțuri, mai bine.

Deblocați gânduri și energie.

Dăruiți! Iubire, iubire, iubire. 

Comments

comments