Articol Blog

Trăiesc. Mă-nvăț să fiu femeie.


Unele femei m-au învățat să mă trezesc dimineața înaintea bărbatului și să mă aranjez până el se trezește. „Ca să nu se uite la altele.”

Altele, să-l îndop cu mâncare și să am un sertar plin de dulciuri, pentru că ei par masivi și duri, dar mănâncă o groază de ciocolata, alune glazurate, halva și M&M’s-uri.

Mi-au povestit despre niște puncte și linii de pe corpurile lor, pe care musai trebuie să le știu.

M-au învățat să încerc să par neajutorată. Ca să se simtă ei macho. Dar nu când e vorba de cărat, spălat, mutat, zugrăvit, ridicat, ci atunci când trebuie alimentat ego-ul lor. În rest, să mă descurc singură și să nu-i deranjez cu problemele pe care pot să le rezolv. „Așa e mama, așa a fost bunica.

„Dar unde suntem acum? Am mai trecut pe aici? Cum sa reinstalez Windows? De ce se face ledul verde?”

Să par mai proastă.

 

Trucuri, șireticuri, sfaturi.

Este greu să găsești pe cineva, dar „să vezi ce greu e să-l păstrezi”. În lumea aceasta plină de fete mai tinere, mai zvelte, mai frumoase…

 

M-au sfătuit să mă prefac că îmi place, când nu, și să „da”, când nu am chef. De parcă nu ar fi și pentru mine toată chestia asta, căreia nu am voie să-i spun pe nume, pentru că e vulgar. Și să nu vreau nimic nou sau altfel, iar dacă vreau, să le țin pentru mine, pentru că … așa e mai bine. „Trebuie să pari fată bună, de casă.”

Ei „sunt orgolioși. Și sensibili”. Și nu trebuie speriați.

Și să mă abțin de la idei prea curajoase. Este riscant. „Unora le place. Dar ei nu rămân cu astfel de fete. Așa că nu te manifesta.”

 

Unele femei mi-au zis că nimic nu e ceea ce pare. Că … vise. Iluzii. Prea multe cărți citite și prea multe minciuni și invenții.

Că rutina, problemele și timpul așează lucrurile altfel decât cred eu. Că dintr-o parte pare într-un fel, dar e altfel. Nu mai ai nici timp, nici chef. Și nici nu-ți faci. Că la început e altfel, dar pe parcurs devine la fel, la toți. Și nu te mai zbați, nu mai cauți. Și excepții sunt puține și toate sunt undeva departe, la alții. La suedezi, olandezi și danezi, de exemplu.

 

Mult timp am privit și perceput bărbații prin prisma sfaturilor primite de la femei. Prin exemplele lor. Nu știu dacă am vrut vreodată sa aplic aceste sfaturi, dar am amânat explorarea mea proprie prostesc de multă vreme.

Pe de-o parte, m-am temut. Pe de alta, înțelegeam că mie nu-mi place să mă abțin, să mă prefac, să cedez și să comunic cu jumătăți de gesturi. Eu nu pot.

Voiam greblele mele. Surprizele, descoperirea, finișul, restartul, punctele, liniile și semnele de exclamare de la sfârșit. Și de la început.

 

Da, unii bărbați sunt sensibili. Și eu sunt.

Unii mănâncă mai multe dulciuri decât copiii. Și eu, câteodată.

Orgolioși. Eu, categoric îi depășesc pe toți la acest capitol.

Uneori, mă trezesc înaintea bărbatului, alteori, nu.

Uneori, mă aranjez pentru el. Dar de cele mai multe ori, pentru mine.

 

Am admirat, în schimb, femeile, care, clar, au un secret. Luminoase, fericite, libere. Libere, în sens de neîncorsetate, nestresate, nechinuite, necontrolate. Femei, care au partener de drum, fericire și viață, și totuși, sunt atât de libere. Fără trucuri, fără secrete.

 

Eu nu sunt nici ca unele. Și nu pentru că sunt atât de neprețuit de unică și specială, ci pentru că eu abia mă-nvăț să fiu femeie. Și nu este nicio rușine în asta, să fi trăit atâția ani, fără să te-nțelegi cu tine.

 

Prea târziu am înțeles că nu există sfaturi și nu trebuie preluate modele de la alții. Nici de la generația de dinainte, nici de la alte femei. Fiecare femeie are propriul drum, propriul fel și croială. Eu nu pot să dau sfaturi, mai ales altor femei. Pentru că nu-mi plac sfaturile și nu aș ști ce să le spun. La mine totul a fost invers, altfel și mult mau târziu decât la alții.

 

Nimeni nu m-a învățat cum să nu îmi fie milă de femeile care după ani de trucuri, scheme și „așa trebuie”, se închid seara în baie, ca să poată fi câteva minute singure cu ele. Se ascund ca să fumeze o țigară. Se controlează ca să nu cumva să iasă gândurile din cap și să le afle și alții. Gânduri simple, despre feluri libere de a fi, a da, a primi și a cere. Femei, care „au totul”.

 

Nimeni nu m-a învățat despre toate formele iubirii. Iubiri fără reguli, standarde și definiții. Nimeni nu mi-a zis că am voie, chiar dacă nu e ca la ceilalți. Am voie să încerc. Am voie să greșesc. Am voie să mă răzgândesc. Am voie să gândesc. Și să nu gândesc am voie. Să mă las purtată de simțuri, emoții, intuiție, timp și brațele pe care eu le vreau. Eu!

Am voie să fac război. Am voie să-mi caut echilibrul. Și să-l pierd, odată cu capul.

Am voie să fiu, nu să par nebună.

 

Nimeni nu mi-a spus cât mă va costa curajul. Cât minus va trebui să trăiesc, ca să ajung la plus, și ce oameni minunați voi întâlni când nu mi-i imaginez în nici un fel, nu proiectez nimic, nu fac planuri, scheme și așteptări.

 

„Trebuie să vizualizezi.”

Eu vizualizez. Mă văd desculță, pistruiată, cu riduri ușoare, imperfectă, râzând tare. Liberă. Lângă mine este cineva. Tot timpul este. Chiar și atunci când alții nu-l văd. Uneori, îl ascund eu. Alteori, ne ascundem împreuna. Este unicul „truc” care funcționează. Nu mă scuz, nu-mi cer voie, nu dau explicații, nu mă prefac, nu mă tem.

Trăiesc. Mă-nvăț să fiu femeie.

Comments

comments