Articol Blog

Vit(r)alii


Erau in vacanta.
Prieteni de-o viata, plecau in fiecare an impreuna in concediu. Indiferent de situatie, vreme si evenimente personale. In mai sau septembrie. La mare sau munte. In Europa sau una din Americi. Cu buget redus sau in resorturi ultra-scumpe. Cu rucsacuri in spate sau cu cate 2 valize, fiecare. In savane sau metropole in care este interzis fumatul pe strada.

Un ateu, un catolic si un crestin ortodox.

Dupa masa de pranz, mergeau linistiti spre casa inchiriata pe malul marii. Unul voia sa raspunda la mailurile de serviciu. „Doar alea urgente, nu si cele importante”, promitea el. Altul visa la sezlongul din curtea din spate si la berea lasata la rece. Al treilea nu avea niciun plan. De asta era in vacanta. Asa era el.

Ateul a propus sa intre in catedrala pe langa care treceau.
Crestinului ii placeau vitraliile. A intrat primul, curios. Fara vreo emotie de ordin spiritual, de-ndata a inceput sa faca fotografii.
Erau numai ei inauntru. Niciun preot, turist sau ingrijitor. Era placut la umbra, linistea solemna era inlocuita de sunetul unei muzici linistitoare. Orga, probabil. Un CD facut special pentru vizitatori si credinciosi.
Cel de religie catolica a intrat natural, a inmuiat degetele in apa, si-a facut semnul crucii si s-a asezat pe un scaun, sa se odihneasca.
Ateul a intrat ultimul.
Ii era greu. Nici imbatandu-se cu o seara inainte cu prietenii lui de-o viata, nu a reusit sa verbalizeze ce-l apasa.
Apasa, apasa, apasa.
„Doamne, ajuta-ma.”

Comments

comments